Greblesti - satul fara nici o biserica...

Posted in Evenimente

Grebleşti - satul fără nici o biserică... 
Anul acesta, împreună cu un grup de 5 fete, în cadrul misiunii din Republica Moldova, am fost cu ajutorul Domnul în Grebleşti - un sat din apropierea Chişinăului, unde am locuit la o familie de misionari. Pentru că în sat nu există nici o biserică, aceşti oameni deosebiţi au încercat să facă din casa lor un loc de închinare. Grupul care se adună în această casă este format aroape în totalitate din copii dornici sa-L cunoască pe Dumnezeu.

Misiunea în această localitate s-a desfăşurat în perioada 23 iulie - 2 august 2007. Lecţiile din acest an au avut ca temă principală "Cum să fim biruitori ca Iosua".

Întâlnirile cu copiii au avut loc pe stadion, dimineaţa de la 10-12 şi seara de la 18-20. În programul de dimineaţă, copiii au putut învăţa lecţii, cântece, versete, au putut face lucru manual, iar în programul de seară (programul de capelă) copiii au putut auzi şi învăţa o frumoasă povestire misionară, am repetat impreună cântecele şi versetele de dimineaţă şi am organizat împreună jocuri pe echipe.
 

în aceste zile petrecute în Republica Moldova am avut în jurul nostru 40 de copii cu care am lucrat şi impresionantă a fost dorinţa lor de a cunoaşte şi învăţa cât mai multe din Cuvântul lui Dumnezeu.

Pe mine m-a impresionat faptul că dimineaţa unii copii erau pe stadion cu cel puţin jumătate de oră înainte să venim noi, iar seara erau la poarta casei şi ne strigau cu o oră înainte de ora stabilită pentru a începe programul. Acei micuţi simt nevoia sa fie iubiţi, să fie ascultaţi şi intr-o seară nu am făcut altceva decât să stau pe bancă lângă ei, să-i ascult şi vreau să vă spun că au foarte multe de povestit.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că m-a ajutat atât pe mine cât şi pe fraţii mei să participăm la această lucrare şi vreau să vă spun că este un câmp mare de evanghelizare şi este mare nevoie de lucrători.

Alin LUPU