|
Duminică, 28 Martie 2010 20:36 |
Duminică, 28 martie 2010, cu ocazia Sărbătorii intrării Domnului Isus in Ierusalim fratele Mihai MIHUŢ, păstorul Bisericii Spetanţa a predicat, în serviciul de dimineaţă din Evanghelia după Luca 19:29-44, prezentându-ne aşteptările Împăratului (Domnului Isus).
Mesajul de după amiază al fratelui MIHUŢ ne explică ce face Domnul Isus în templu. Textul citit în acestă seară a fost din Matei 21:10-17.
Aşteptările Împăratului Luca 19:29-44
De obicei noi avem aşteptări mari din partea lui Dumnezeu, dar la această sărbătoare trebuie să ştim că şi Isus Cristos, Împăratul pe care-L sărbătorim, are aşteptări din partea noastră, aşa cum a avut şi din partea celor de atunci.
Care sunt aşteptările Împăratului în ziua de Florii?
-
O implicare activă. Această implicare îi viza pe ucenici şi era în legătură cu împlinirea planului şi a scopului lui Dumnezeu prin Domnul Isus, potrivit cu ceea ce era scris. Implicarea o vedem prin ascultare. Doi ucenici sunt trimişi de Domnul în satul dinaintea lor, să aducă măgăruşul pentru El şi ei ei sunt gata să asculte. Implicarea o vedem şi prin dăruire, din partea stăpânului măgăruşului. El ştia că Domnul are trebuinţă de animalul lui şi l-a pus la dispoziţia Domnului.
-
O slujire sinceră. - Prin închinare şi laudă. Aceasta era potrivit cu Scriptura(vezi Ps.118). Deşi ucenicii şi mulţimea nu înţelegeau toate lucrurile şi nu aveau răspuns la toate întrebările, ei totuşi se închină Domnului Isus şi Domnul apreciază lauda şi închinarea lor. - prin mărturie. Ucenicii prin această manifestare deschisă în care declară de fapt că Isus este Mesia, ei depun o mărturie adevărată şi Domnul Isus răspunde Fariseilor care nu vedeau cu ochi buni ceea ce se întâmplă: "dacă ei vor tăcea, pietrele vor striga".
-
Un răspuns la cercetarea divină. Acest răspuns era aşteptat şi din partea fariseilor şi mai marilor norodului, care ar fi trebuit să creadă în Isus şi să-L accepte ca mesia, dar nu au făcut-o. Şi acest răspuns era aşteptat şi din partea oamenilor din Ierusalim. Aceştia mai aveau o zi de cercetare(pe lângă multe altele) şi puteau să-l accepte pe Domnul Isus, ca Mesia, dar nici ei nu au făcut-o. De aceea În mijlocul bucuriei, Împăratul plânge pentru cei a căror inimă a rămas închisă, întrucât nu au cunoscut ziua cercetării, pentru că vor trebui să se confrunte cu judecata care va veni peste ei.
Isus în Templu
Matei 21:10-17
Templul lui Dumnezeu era prioritate pentru Domnul Isus întotdeauna, pentru aici era casa lui Dumnezeu, o casă de rugăciune(Is.56.7). dar oamenii au transformat această casă de rugăciune, ca şi pe vremea lui Ieremia, într-o peşteră de tâlhari(Ier.7:11).
Ce face Domnul Isus la Templu?
-
Restaurează funcţia Templului. Pentru aceasta Domnul Isus demască starea de lucruri de acolo, demolează mesele schimbătorilor de bani şi-i scoate afară din curtea Templului pe negustorii de animale(pentru jertfă). Atmosfera de sfinţenie şi prezenţă divină care trebuia să fie acolo, a fost înlocuită cu o atmosferă de piaţă de afaceri şi Domnul Isus a restaurat lucrurile şi le-a pus în ordine normală. Aplicaţie, pentru casa Domnului şi templul inimilor noastre.
-
Se ocupă de nevoile oamenilor. El a vindecat câţiva orbi şi slăbănogi care se aflau acolo. Aplicaţie. Nevoile noastre sunt în atenţia Lui şi El le poate rezolva şi pentru noi.
-
Apreciază laudele copiilor. Aceştia L-ai slăvit cu sinceritate şi din toată inima, cântându-I osanale şi sunt un exemplu frumos şi pentru noi. Împăratul nostru merită toată lauda şi închinarea noastră, El apreciază laudele noastre şi este singurul vrednic de ele, dar să i le aducem cu sinceritate şi curăţie de inimă
-
-
-
|
|
Ultima actualizare în Duminică, 28 Martie 2010 20:57 |